Suzuki cu felinar rosu
Vanzatorul are toate drepturile, cumparatorul trebuie sa plateasca si sa inghita. Se intampla in Romania, in asa-zisa perioada de criza pe piata auto, in care mai toti dealerii si importatorii tipa ca din gura de sarpe ca le scad vanzarile si li se duc afacerile de rapa. N-ar misca un deget insa! Atitudinea mioritica “las-o ma ca merge si asa” se perpetueaza in continuare si nimeni nu se sesizeaza sa schimbe ceva. Mai mult, se pare ca e si contagioasa, fiind luata, de exemplu, de cei de la Suzuki Romania, care au stiut sa ceara banii inainte, ca damele de companie, dar au uitat sa presteze… livrarea in termen a masinii.
Concret, in decembrie 2008, m-a rugat o cunostinta s-o ajut sa aleaga si sa cumpere o masina noua, care sa respecte anumite criterii de spatiu, confort, putere, pret, etc. Zis si facut. Bazandu-ma pe expertiza si cunostintele proprii si luand in considerare cerintele “clientului”, din gama diversa de modele existente am ales trei masini: Opel Corsa 1.4 16v/90 CP, Ford Fiesta 1.25 16v/75 CP si Suzuki SX4 1.5 16v/99 CP. Apoi, am luat-o la picior prin showroom-uri pentru a vedea si analiza masinile in carne si oase. Din cele trei, Suzuki SX4 Winter Edition s-a detasat imediat, oferind cel mai bun raport calitate/pret/spatiu/dotari. Opel-ul a pierdut datorita pretului mare la care ajungea cu toate dotarile (aprox. 12.800 euro), iar Ford-ul, pentru ca nu puteai adauga nimic la configuratiile disponibile si din cauza finisajelor slabe, desi pretul era tentant: 8.900 euro, TVA inclus.
La 11.400 de euro, toate taxele incluse, Suzuki-ul SX4 ofera un spatiu net superior clasei mici, o pozitie mai inalta la volan, o calitate a finisajelor buna si o putere ce iti da mai multa incredere la drum. Plus ca lista de optiuni e bogata: ABS, geamuri electrice, oglinzi electrice si incalzite, scaune incalzite, MP3, jante de aliaj pe 16”, proiectoare de ceata, volan reglabil, etc.
Prin urmare, o data decizia luata, in primele zile din ianuarie, am mers sa comandam masina. Vanzatorul a fost comunicativ si, observand ca suntem hotarati sa cumparam, am mai obtinut in urma unor negocieri dotarea gratuita a SX4-ului cu senzori de parcare si badouri de protectie pentru parasocurile fata/spate.
E, si acum incepe “valsul”. Pentru a lansa comanda, evident, a fost nevoie de plata unui avans si semnarea unui contract. Actul deja pregatit cuprindea, ca orice contract, mentiunile si clauzele specifice partilor. Mai putin un termen clar de livrare!!! Stiind cum se intampla pe la noi, de platesti acum si iti vine masina cand da Domnu’, am cerut vanzatorului sa scrie un termen negru pe alb. La inceput, s-a uitat ciudat la mine si a vrut sa ma asigure ca totul va merge perfect, masina urmand a fi livrata in cel mult 3 saptamani. Eu, nu si nu, vreau termen! Intr-un final, dupa ce s-a dus sa-l intrebe pe sefu’, vanzatorul a venit zambind si a scris cu manuta lui 25 de zile lucratoare. Mai mult decat cele 3 saptamani initiale, dar macar aveam un termen. Bun. Apoi, dupa vreo saptamana, a trimis pe mail VIN-ul masinii si notificarea de plata a restului de bani, ceea ce insemna ca SX4-ul fusese deja asamblat si urma sa ia calea Bucurestiului. Bucuros ca masina va veni mai repede decat spera, omul a virat repede euroii, conform clauzei din contract care stipula un termen de plata de 5 zile de la primirea notificarii.
Socoteala de acasa nu s-a potrivit insa cu cea din targ! Dupa 3 saptamani de la plata, vanzatorul a dat spasit un telefon si a anuntat ca din cauza unor probleme de logistica masina mai intarzie o saptamana. Ok, am spus. Dar n-a fost sa fie nici de data aceasta ca serviciul sa fie prestat la timp, felinarul rosu de la usa Suzuki Romania stralucind din nou, ca un far maritim. De ce? Pentru ca masina mai intarzie o saptamana
. De data aceasta insa, dealer-ul a dat o explicatie elocventa: “sa vedeti, am vorbit cu superiorii si mi-au spus ca cel/cea care se ocupa de preluarea si lansarea comenzilor e la inceput si a incurcat actele”.
In concluzie, fie ca e criza, fie ca nu e, nu ne mai facem bine. Mentalitatea mioritica nu poate iesi sub nici un fel din anumite clisee si mai grav este faptul ca aceasta este preluata imediat si de straini. Daca ar fi fost in alta tara, precum Germania, Franta, Austria, etc., cei de la Suzuki nu si-ar fi permis sa trateze astfel clientul si sa se foloseasca mai bine de o luna de banii acestuia. In Romania merge insa si asa. Dar pana unde? Sfatul meu este sa luati pozitie, sa faceti scandal si sa cereti compensatii si sa nu acceptati sa fiti calcati in picioare pe banii dvs. In cazul de mai sus, s-a obtinut in plus dotarea masini cu alarma, drept compensatie pentru intarziere!
6 raspunsuri Până acum ↓
Iulian // 19/02/2009 la 13:36
Eu am reusit sa iau masina in …3 zile, prin metoda …..dat e-mail la toti dealerii din tara cu cerinta , si intrebare…cine are ca vreau sa cumpar ( SX4 , 1,6 benzina, GLX, 4wd, alb) !!! Intimplarea sau norocul a fost sa imi raspunda unul direct cu poza masinii care abia o descarca de pe trailer, asa ca, pay avans, fuga la dealer vreo 400 Km ( la mine in oras nu am dealer , si in cel mai apropiat punct cu reprezentata informatiile erau contradictorii si de durata) luat masina pay total si gata. deci se poate !!!!!
scaesteanu // 19/02/2009 la 15:26
Ce sa spun, ati avut noroc ca ati prins masina pe trailer. Exceptia insa, nu confirma regula.
Iulian // 19/02/2009 la 15:45
Am si zis….intimplarea sau norocul….ideea insa este ca atunci cind vrei ceva, si vezi din start ca lucrurile treneaza, este posibil sa reusesti daca extinzi aria de comunicare si metoda.
scaesteanu // 19/02/2009 la 16:10
Sunt de acord dar, din pacate, aceste artificii nu ar fi necesare daca sistemul ar functiona corect. Extinderea ariei de cautare, etc. presupune timp si bani suplimentari pe care nu ar fi normal sa-i risipesti. Romanul s-a obisnuit insa sa se resemneze mult prea repede. Iar ideea materialului este de revolta fata de acest fenomen. Daca am fi fost intr-o tara civilizata unde se pune accentul pe respect reciproc si pe lege, aceste lucruri nu s-ar fi intamplat. Sau macar in contract nu ar fi existat doar clauze pentru cumparator, ci si pentru vanzator. In mod normal, ar fi trebuit sesizat OPC-ul si, apoi, mers in instanta pentru daune. Daca rolurile ar fi inversate cum ar fi? Daca dvs. nu platiti, de exemplu, gazele, dupa 30 de zile nu vi le taie…
Iulian // 19/02/2009 la 16:30
Fenomenul este specific tuturor situatiilor care presupun mai intii hirtii in lipsa stocurilor ….vanzarea pielii ursului din padure ca sa zic asa. Sint mai multe situatii posibile, prima este de forma ..am bani si vreau sa cumpar. In acest caz eu sint cel care am interesul dovedit ca vreau si pot imediat .. toate optiunile sint la indemina mea. A doua situatie, incepe sa limiteze un pic aria de manevra….cind apelezi la solutii tip leasing partial, sau finantari diverse…atunci legatura cu ’sistemul’ devine inevitabila. Exista si un forum pe net in care s-au exprimat in timp diverse experiente, de acolo m-am informat si am decis in consecinta. Totul pleaca de la lipsa stocuri , inainte de a ajunge la SX, am dat o fuga si pe la fratele lui geaman italian, si acolo cerintele mele se luuuuungeaaauuuuu in timp la fel de neclar la data discutiilor….sincer , nu mi-a placut ’sistemul’ cu dai comanda , dai avansul, asteeeepti cifra de productie…eventual poti sa comanzi numai anumite variante pe care ei le fabrica….e un sistem cam universal indiferent de sigla. Cu gazele…e si mai simpatic, mai nou daca ati observat, am inceput sa ne intoarcem in timp…..s-a reinventat celebrul fond de rulment din economia socialista multilateral dezvoltata…ca platim factura estimata in avans….
FINANCIARUL // 13/06/2009 la 14:32
3 motive pentru care nu merita sa iti cumperi un Suzuki din Romania:
1.Daca iti cumperi un Suzuki din Iasi, atunci trebuie sa apelezi la firma “Doly” SRL, cea care nu este dealer autorizat Suzuki si care practica metode de inselare a clientilor;
2. Daca iti cumperi un Suzuki de la un dealer autorizat din Romania, atunci ai de-a face cu “Suzuki Romania”, reprezentanta comerciala a firmei “Magyar Suzuki Corporation”, care joaca “alba-neagra” atunci cand vine vorba de corectitudine in relatia cu clientul; “Suzuki Romania” considera perfect indreptatite clauzele contractuale pe care, recent, instanta le-a declarat abuzive, impunand modificarea lor;
3. Daca vrei sa iti cumperi Suzuki si se intampla sa ai cateva semne de intrebare privind drepturile tale, ca si cumparator (spre exemplu vrei sa intrebi daca ai de-a face cu un dealer autorizat sau nu, sau vrei sa te interesezi ce drepturi pierzi daca faci achizitia de la un dealer neautorizat), atunci poti fi sigur ca nu se va deranja nimeni sa iti raspunda!
Alaturi de aceste motive, s-ar putea sa mai gasesti si altele dupa parcurgerea articolului postat pe financiarul.ro